Zilele orasului Nasaud 2023
Azi, când încă ne bucurăm sufletul cu frumusețea și culoarea portului popular, cu talentul elevilor năsăudeni și invitaților acestora, cu mândria dată de continuitatea unui eveniment ajuns la a 138-a ediție, doresc să vă mulțumesc tuturor pentru participare și implicare în acest eveniment unic!
“Maialul elevilor năsăudeni” confirmă, încă o dată, atașamentul față de portul nostru tradițional, omagiind, în același timp, și deplasarea delegației năsăudene la Marea Adunare Națională de la Blaj, dar și manifestările de rezistență ale românilor transilvăneni în fața presiunilor statului maghiar privind învățământul în limba română.
Ține doar de noi să avem o comunitate unită, să ne ducem mai departe tradițiile obținute cu atâta trudă de înaintașii noștri și să lăsăm și noi moștenire generațiilor viitoare obiceiurile păstrate de sute de ani!