Născut la 27 noiembrie 1885 la Târlișua, Bistrița-Năsăud, în familia învățătorului Vasile Rebreanu
Decedat la 1 septembrie 1944 la Valea Mare, Argeș, reînhumat la București (1944)
Membru activ al Academiei Române din 25 mai 1939.
Elev al tatălui său, învățător la Maieru („Cuibul visurilor”), va face doi ani la Gimnaziul din Năsăud (1895- 1896), apoi la Școala maghiară din Bistrița – clasele V-VIII (1897-1900), pentru a învăța limba maghiară, obligatorie pentru a putea urma gratuit Școala miliatră de la Șopron (1900-1903), așa cum a hotărât familia sa (14 copii, din care Liviu era cel mai mare), mereu în criză de bani; Urmează Academia Militară din Budapesta, iar la absolvire ajunge ofițer în Garnizoana din Gyula (1908), de unde demisionează în urma unor altercații.. și revine la Prislop, lucrând ca ajutor de notar la Nimigea, Nepos și Măgura Ilvei, iar înainte de a pleca la București, participă laș adunările ASTREI din Ilva Mare (1909) și Sibiu (1909). În capitală (1910) debutează la „Convorbiri critice” și colaborează la „Lumina”, „Flacăra” și „Revista idealistă”. La cererea guvernului austro-ungar este arestat, judecat și condamnat la 3 luni de închisoare (pentru incidentele de la Gyula..). Stabilit în capitală colaborează la „Rampa”, „Viața românească”, „Scena” (împreună cu Mihail Sorbul). Este și secretarul literar al Teatrului din Craiova… Se căsătorește cu Fanny Rădulescu, adoptându-i copilul de 3 ani – pe Florica Puia Vasilescu. Debutează cu nuvela „Codrea” (după un personaj pe care l-a cunoscut la Ilva Mare) în revista „Luceafărul” din Sibiu; Urmează proza scurtă cu volumele „Frământări” (Orăștie, 1914), „Golanii” (1916), „Mărturisire”, „Răscoala moților” (1919), „Catastrofa” (1921), „Nuvele și schițe” (1921), „Trei nuvele” (1924), „Cântecul lebedei” (1927), „Cuibul visurilor” (1927), „Cântecul iubirii” (1928), „Metropole Berlin, Roma Paris” (1931), „Ițic Ștrul, dezertor” (1932), „Crăișorul” (1938), „Oameni de pe Someș ” (1936); Traduce din Miksath Kalman, Bernard Kelman, Anton Cehov, Marcel Prevost..; Pentru romanul „Ion” (1920) primește premiul „Năsturel Herescu”, iar pentru „Pădurea spânzuraților” (1922) primeșe Marele Premiul al romanului românesc; Este președinte al Societății Scriitorilor Români, delegat la Congresul internațional al scriitorilor (Berlin, 1926), delegat la dezvelirea bustului „George Coșbuc” la Năsăud (1926), la Congresul autorilor dramatici (Madrid), la festivitățile centenarului Ibsen (Oslo); Scrie și teatru (era soțul unei actrițe..; era și director de teatru..): Plicul (1925), Apostolii (1926), Cadrilul (1927); Scrie sute de cronici dramatice..; Conduce „Mișcarea literară”, „România literară”, „Gazeta literară”, „Viața”, colecția „Scrisori celebre”; Alte romane: Adam și Eva (1925), Ciuleandra (1927), Amândoi (1940), Amalgam (1943), Caiete (1947), Gorila (1953), Jar (1954). Au rămas în manuscris: Minunea minunilor, Păcală și Tândală”; Volumele: La lumina lămpii (1981), Jurnal I și Jurnal II (1984) au apărut prin grija lui Nicolae Gheran și Puia Rebreanu; A fost directorul Teatrului Național (1928-1930); director al Departamentului Cultura Poporului, al Direcției Teatrelor din Ministerul de resort (1941-1944); Primește Premiul național pentru proză (1929), fiind considerat ctitor al romanului românesc modern; Prin„Răscoala” (1932) continuă romanul „Ion” sub forma personajului colectiv Este apreciat de Eugen Lovinescu, Tudor Vianu, George Călinescu, Ov. Crohmălniceanu, Teodor Tanco, Al. Piru, Lucian Raicu, Tiberiu Rebreanu, Nicolae Gheran, Ștefan Lup, Clemente Plăianu, Ironim Marțian și Pompei Boca, Sever Ursa și Mihai Vlad.., „dând operei o viață și vieții o operă”; La primirea în Academia Română, 29 mai 1940, își susține celebrul discurs „Laudă țăranului roman”. Nicole Gheran i-a editat întreaga operă în 23 de volume (1968-2005); A fost tradus în 40 de limbi străine: cehă, engleză, italiană, franceză, germană, turcă, suedeză, spaniolă, portugheză, finlandeză, greacă, bulgară, sârbă, polonă, persană, arabă, ungară, chineză, croată, japoneză… La Prislop i-a fost inaugurată în 1957, o Casă Memorială ca și la Maieru (intemeietor și custode prof. Sever Ursa); La Centenarul „Rebreanu” (1985) era sărbătorit la Bistrița, Năsăud, Prislop, Maieru, Târlișua și Beclean… iar în 1995 la Ilva Mare și Măgura Ilvei, ASTRA i-a dezvelit două plăci comemorative (Ioan Seni, Pavel Berengea, Pavel Pop, Oct. Bora..) La Năsăud i s-a dat Casei de Cultură numele său, dezvelindu-i-se și un bust în fața edificiului. Două busturi au fost donate de dr. Gh Tr Dascăl Școlii Generale din Beclean și unul Școlii Generale din Ilva Mare…
BIBLIOGRAFIE:
Prof. univ. dr. doc. Gavril Istrate, Liviu Rebreanu, în „Studii și cercetări etnoculturale, vol. II, Bistrița, 1996, pag. 141-145;
Nicolae Gheran, editor întreaga operă Liviu Rebreanu, în 23 volume, 1968-2005;
Niculae Gheran, Tânărul Rebreanu, Editura Albatros, București, 1986, capitolul VI intitulat, La Maieru, p. 94-108.
Liviu Rebreanu, Mărturisiri, 1932, în Revista Fundațiilor Regale, VII, nr. 11, nov. 1940, reprodusă în volumul Amalgam (1943).
Dr Gh. Pleș, Liviu Rebreanu, în vol. „Monografia Colegiului Național „George Coșbuc” din Năsăud la 150 de ani de istorie (1863-2013)”, coordonatorț Al. Dorel Coc, editura Napoca Star, 2013, pag. 467-470;
Sever Ursa, Liviu V Rebreanu, în „Dicționarul culturii și civilizației populare al județului Bistriția-Năsăud, vol. I Țara Năsăudului”, coordonator Ioan Seni, editura Napoca Star, Cluj-Napoca, ediția I și a II-a, pag. 324-325; Idem, Liviu Rebreanu în satul copilăriei, în vol. „Sever Ursa un ziditor”, vol. îngrijit de Aurel Podaru, Mihaela Ursa și Icu Crăciun, editura Eikon, 2013, pag. 29-38;
Teodor Tanco, Academia Română 1866-1996 Academicienii năsăudeni și bistrițeni, Liviu Rebreanu, editura Virtus Romana Rediviva Cluj, 1996, pag. 56-57;
Ibidem, editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2006, pag. 61-63;
Ibidem, Dicționar literar 1639-1977, editura VRR Cluj-Napoca, 1998, pag. 303-308;
Andrei Moldovan, Liviu Rebreanu prin el însuși, editura Academiei, 2008; Idem, Liviu Rebreanu hăituit, Iași, 2013;
Pavel Berengea, Șt. Sas, Liviu Rebreanu la Ilva Mare, Cluj-Napoca, 2008;
Iacob Naroș, Romanele lui Rebreanu, Editura Casa cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2012, 410 pag; Ibidem, ediția a doua, revăzută și adăugită, 2013, 530 de pag; Idem, Rebreanu în mileniul III, Editura Tipo Moldova, Iași. 2014. În 2013, la Editura Tipo Moldova, Iași, în colecția Opera omnia, Publicistică și eseu contemporan.
Nicolae Manolescu, Liviu Rebreanu, în „Istoria critică a literaturii române 5 secole de literatură”, Editura Paralela 45, Pitești, 2008, p. 599-609;
Olga Lucuța, Academia Română – Academicieni năsăudeni Liviu Rebreanu, în „Curierul năsăudean”, an V, nr. 44, în „Răsunetul” nr 4465, 11 aprilie 2007, p. 11.
Radu Sîrbu, Academicienii Năsăudului, Liviu Rebreanu, în „Plaiuri năsăudene”, serie nouă, VII, nr. 24, august 2005, p. 4.
Radu Sîrbu, Liviu Rebreanu a fost comemorat la el acasă, în „Plaiuri năsăudene”, serie nouă, nr. 13, sept. 2004, p. 3.
Radu Sîrbu, Biblioteca Academiei Române din Năsăud, fondul de carte „Liviu Rebreanu”, în „Plaiuri năsăudene”, nr. 14, oct. 2004, p. 3.
Radu Sîrbu, Academicienii Năsăudului, Liviu Rebreanu, în „Plaiuri năsăudene”, serie nouă, VIII, nr. 25, septembrie 2005, p. 4.
Mircea Daroși, Profesorul univ. dr. Gavril Istrate și Liviu Rebreanu, în Curierul năsăudean”, an XI, nr. 114, în „Răsunetul” nr 6242, 13 II 2013, p. 7.