Născut la 18 iulie 1868, în localitatea Toplița, jud. Harghita, într-o familie de țărani..
Decedat la 6 martie 1939, în orașul Cannes, Franța, înhumat la București
Membru de onoare al Academiei Române din 7 iunie 1919
Studii liceale la Bistrița și Gimnaziul Grăniceresc din Năsăud (1883-1887), unde, pentru talent și merite deosebite a fost ales președinte al Societății de lectură VRR din Gimnaziu..
Absolvent al Institutului Teologic din Sibiu, unde este ales președinte al Societății de lectură „Andrei Șaguna”; absolvent al Facultății de Filologie din Budapesta, unde își ia și doctoratul cu teza: Eminescu. Viața și opera. Studii asupraunor creații mai noi din literatura română”; Colaborează la revistele: „Telegraful român”, „Tribuna”, „Țara noastră” – Sibiu; „Gazeta Transilvaniei” – Brașov; „Românul” – Arad; „Libertatea” – Orăștie…;
Promovează pe bază de merite în funcția de secretar consistorial la Arhiepiscopia Sibiului (1895), consilier eparhial, redactor la Telegraful român, este hirotonit diacon (1900), arhidiacon (1901), preot (1903). În 1902 se călugărise cu numele de Miron (La Mănăstirea Hodoș-Bodrog, lângă Arad). În 1908 ajunge protosinghel. În perioada 1902-1906 se implică în construirea Catedralei din Sibiu, după modele românești, iar în 1908 îi scrie monografia.
Este președinte al mai multor societăți: Despărțământul ASTRA Sibiu, Reuniunea română de muzică din Sibiu ș.a. A înființat Banca „Lumina” pentru țărani…, iar cu ajutorul unor preoți și dascăli a cules folclor pe care l-a publicat în vol. Proverbe, maxime, asemănări și idiotiseme (Sibiu, 1901). În 1909 este ales episcop al Caransebeșului, onorând funcția 10 ani.
Este ales delegat oficial la Marea Adunare Națională din 1918, de la Alba Iulia, în vederea Marii Uniri, impresionând prin discursul său. Face parte din delegația care a prezentat hotărârea Unirii la București, alături de Vasile Goldiș, Iuliu Hossu și Al. Vaida Voivod…
La 7 iunie 1919, propus de Ioan Lupaș, este ales membru de onoare al Academiei Române.
În dec. 1919 este ales mitropolit primat al României, ca ardelean implicat în unirea statală. În primul sinod, Mitropolitul primat Miron Cristea încerca unificarea tuturor Bisericilor românești din provinciile unite – Transilvania Bucovina, Basarabia în una singură, folosind ca model Statutul Organic folosit de Andrei Șaguna, Statut ce va sta și la baza Legii și Statutului de organizare a Bisericii Ortodoxe Române – aprobat de parlamentul țării în 1925, creându-se Patriarhia Română (1 XI 1925), având ca patriarh pe Elie Miron Cristea. Ca patriarh a numit zeci de ierarhi în eparhiile nou înființate; a condus revistele: Biserica Ortodoxă Română, Apostolul; a reeditat Biblia sinodală, a publicate pastorale, predici și cuvântări; a acordat burse în țară și în străinătate; a înființat un Seminar la Câmpulung Muscel, o Academie de Muzică bisericească; a ridicat Palatul patriarhal din București, schitul „Sf. Proroc Ilie” la Toplița; a cercetat locurile sfinete, Anglia, Polonia..; A fost senator de drept în Parlament, membru în „Înalta Regență” (1927-1930), prim ministru (1927-1939), funcție în care-l găsește sfârșitul, murind la Cannes și înhumat la București. Năsăudenii îi poartă o profundă recunoștință dând unei străzi din oraș numele de Miron Cristea.
BIBLIOGRAFIE:
Acad. Mircea Păcurariu, Elie Miron Cristea, în „Studii și cercetări etnoculturale, vol. II, Bistrița, 1996, pag. 55-60;
Teodor Tanco, Academia Română 1866-1996 Academicienii năsăudeni și bistrițeni, editura Virtus Romana Rediviva Cluj, 1996, pag. 41-43; Ibidem, editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2006, pag. 44-46; Apud, Analele Academiei Române, Seria II, Tomul 39, 1916-1919, București, Tip, Acad. Rom., 1921, p. 371-375.
Idem, Cristea, Miron personalitate complexă și important eminescolog transilvan, în „Virtus Romana Rediviva”, vol. VI, Bistrița, p. 199-207.
Teodor Tancu, Cristea, Elie Miron, în „Dicționar literar 1639-1997 al jud. Bistrița-Năsăud, Editura Virtus Romana Rediviva, Cluj-Napoca, 1998, p. 122-124,
Grigore Marțian, Cristea Miron Elie, în „Dicționarul culturii și civilizației populare al județului Bistriția-Năsăud, vol. I Țara Năsăudului”, coordonator Ioan Seni, editura Napoca Star, Cluj-Napoca, ediția I și a II-a, pag.124-125;
Prof. dr. Gh Pleș, Elie Miron Cristea (Toplițá, 1868-1939, Cannes, Franțá, înhumat la București), în „Arhiva Someșană”, seria a III-a, X, Năsăud, 2011, p. 172-174; Idem, Elie Miron Cristea, în vol. „Monografia Colegiului Național „George Coșbuc” din Năsăud la 150 de ani de istorie (1863-2013)”, coordonator Al. Dorel Coc, editura Napoca Star, 2013, pag. 486-490.
Ioan Seni, Anii petrecuţi de Elie Miron Cristea la Năsăud (1883-1887), în Almanah cultural-științific „Virtus Romana Rediviva”, nr. 8, Cluj –Napoca, 2004, p. 26-32.
Ioanela Alis Seni, Ioan Seni, Despre academicienii năsăudeni la ceas aniversar – 140 de ani de la înființarea Academiei Române, Elie Miron Cristea, în „Arhiva Someșană”, seria a III-a, vol. V, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2006, p. 407-408.
Ioan Mititean, Omagiu academicienilor năsăudeni: Miron Cristea – 135, în „În vârful peniței”, vol. II, Editura Napoca Star, Cluj, 2005, 279-280. Ibidem, în Ioan Mititean, „Liceul grăniceresc năsăudean. În vârful peniței”, vol. XIII, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2013, p. 97-98.
Traian Pavelea, Ilie Miron Cristea (1868-1939), în „Năsăudul – repere istorice și culturale”, Editura „George Coșbuc”, Bistrița, 2001, p. 202-205.
Olga Lucuța, Academia Română – Academicieni năsăudeni Miron Cristea, în „Curierul năsăudean”, an IV, nr. 39, în „Răsunetul” nr 4339, 8 nov. 2006, p. 12.
Radu Sîrbu, Academicienii Năsăudului – Ilie Miron Cristea, în „Plaiuri năsăudene”, serie nouă, IV, nr. 12, mai 2005, p. 4.
Ilie Șandru, Valentin Borda, Patriarhul Miron Cristea, Casa de Editură Petru Maior, Tg. Mureș, 1998, 300 pag.